Alexe și Rotariu și-au pierdut speranța: „Golul lui Szukala ne-a dat peste cap. E trist că nu mai reușim să câștigăm cu ei”

Alexe și Rotariu și-au pierdut speranța:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dorin Rotariu a fost folosit în partea a doua a meciului de către Flavius Stoican, antrenorul lui Dinamo introducându-l în locul lui Cosmin Matei. Fotbalistul de 19 ani nu a reușit mare lucru pentru că a avut nașansa să intre pe teren într-un moment în care Steaua domina jocul și avea posesia în fața unui Dinamo picat din punct de vedere fizic. „Dacă nu marchezi când ai ocazia, echipele valoroase te vor taxa. Așa s-a întâmplat și acum. E păcat de golul primit în prima repriză, era minutul 45. Am avut ocazii, dar ei ne-au taxat. A venit apoi și golul doi, și al treilea„, a spus Dorin Rotariu la finalul jocului.

Acum trebuie să ne concentrăm pe următorul meci, să reparăm ce am făcut acum greșit. Sunt convins că dacă vom reuși asta, următorul meci va fi mult mai bun pe tabelă. Diferența a fost făcută de experiență. Chiar dacă au plecat jucători și de la ei, nucleul a rămas și maturitatea s-a simțit„, a declarat Dorin Rotariu după meci, la Look TV.

Marius Alexe a avut un meci chiar mai șters decât cel al lui Rotariu. Atacantul care părea în revenire de fotbal a părut descumpănit la finalul jocului, atunci când a comentat la Look TV. „Am început meciul foarte bine, ne-am creat multe situații, dar golul primit ne-a dat peste cap (n.r. reușita lui Szukala din prelungirile primei reprize). Ne-am pierdut din moral. Am avut ocazii și în partea a doua, dar nu am înscris și acesta este fotbalul. Ei au făcut-o apoi și așa s-a ajuns la această diferență.

La cum i-am simțit pe steliști, credeam că putem să revenim în joc. E clar că e un moment trist pentru toată lumea deoarece nu reușim să câștigăm în fața lor. E trist că am pierdut în această manieră„, a declarat Marius Alexe.

Cristian Scutariu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam viteză, aveam 115-120 km/h maxim”
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam…
Anunțul făcut despre Radu Drăgușin imediat după prestația din meciul cu Manchester City + Nota primită în presa din Anglia
Anunțul făcut despre Radu Drăgușin imediat după prestația din meciul cu Manchester City + Nota primită în presa din Anglia
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
Un băiat de 16 ani, autorul oribilei crime din Crângaşi. El şi un amic au atacat un bărbat pe stradă şi l-au bătut până l-au omorât:
Un băiat de 16 ani, autorul oribilei crime din Crângaşi. El şi un amic au atacat un bărbat pe stradă…
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Valentina Pelinel l-a dat de gol pe Cristi Borcea: Are probleme! Calvarul prin care trece omul de afaceri
Valentina Pelinel l-a dat de gol pe Cristi Borcea: Are probleme! Calvarul prin care trece omul de afaceri
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
OBLIGATORIU în fiecare localitate din România. S-a luat decizia ieri, 14 mai 2024. Trebuie să se aplice
OBLIGATORIU în fiecare localitate din România. S-a luat decizia ieri, 14 mai 2024. Trebuie să se aplice
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
România, cu ochii spre Sibiu: Corvinul și Oțelul joacă, diseară, finala cupei pe o sumă uriașă
România, cu ochii spre Sibiu: Corvinul și Oțelul joacă, diseară, finala cupei pe o sumă uriașă
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Este legal să parchezi pe contrasens?
Este legal să parchezi pe contrasens?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×